ELIPSA 70
Am văzut aseară online de la Schaubühne „Bacantele” lui Euripide în regia lui Klaus-Michael Grüber.
Am realizat, privind acest vestit spectacol, că teatrului românesc îi lipsesc cel puțin 30 de ani din evoluția și istoria teatrală europeană. Mai ales perioada de la sfârșitul anilor 60 și anii 70 care au marcat o profundă cotitură în modalitățile de abordare a spectacolului de teatru în absolut toate componentele lui. Ne lipsesc decisiv acei ani.
În afară de câțiva regizori care au avut posibilitatea și interesul să vizioneze casete video și să citească reviste de teatru din străinătate, producțiile teatrale ale acelor ani nu au existat pentru noi care urmam o cale paralelă, cu unele spectacole remarcabile, dar rupți total de frământările artistice ale creatorilor de teatru europeni. E ca și cum ne-am trăit anii adolescenței la casa de copii.
Lipsa acestei perioade a marcat, zic eu, profund traseul teatrului românesc. Regizorii, actorii, scenografii, criticii și mai ales spectatorii nu au trăit și consumat acei ani spectaculoși, violenți, controversați. Iar acest lucru s-a simțit evident după anii 90, dar se simte adesea și acum când mulți ne mirăm și avem revelații și extazieri în fața unor spectacole autohtone.
2 aprilie 2020
Am văzut aseară online de la Schaubühne „Bacantele” lui Euripide în regia lui Klaus-Michael Grüber.
Am realizat, privind acest vestit spectacol, că teatrului românesc îi lipsesc cel puțin 30 de ani din evoluția și istoria teatrală europeană. Mai ales perioada de la sfârșitul anilor 60 și anii 70 care au marcat o profundă cotitură în modalitățile de abordare a spectacolului de teatru în absolut toate componentele lui. Ne lipsesc decisiv acei ani.
În afară de câțiva regizori care au avut posibilitatea și interesul să vizioneze casete video și să citească reviste de teatru din străinătate, producțiile teatrale ale acelor ani nu au existat pentru noi care urmam o cale paralelă, cu unele spectacole remarcabile, dar rupți total de frământările artistice ale creatorilor de teatru europeni. E ca și cum ne-am trăit anii adolescenței la casa de copii.
Lipsa acestei perioade a marcat, zic eu, profund traseul teatrului românesc. Regizorii, actorii, scenografii, criticii și mai ales spectatorii nu au trăit și consumat acei ani spectaculoși, violenți, controversați. Iar acest lucru s-a simțit evident după anii 90, dar se simte adesea și acum când mulți ne mirăm și avem revelații și extazieri în fața unor spectacole autohtone.
2 aprilie 2020
adrian
roman
roman
blog
© Adrian Roman 2018
© Adrian Roman 2020
blog
© Adrian Roman 2020
DIRECTORUL DE TEATRU
Un director de teatru trebuie să fie, de fapt, directorul artistic al teatrului. El trebuie să cunoască, în amănunt și cu precizie, cum funcționează un teatru și cum se face un spectacol de teatru.
Nu-i suficient să fii un manager ca să conduci un teatru. Sunt atâtea procese specifice, intime, tehnice și creative pe care trebuie să le cunoști din experiența directă și nu doar din cărți, discuții sau ca martor.
Un regizor de teatru, prin natura profesiei sale și a experienței, acoperă toate componentele artistice și tehnice, dar și conceptuale și culturale ale actului teatral. De aceea, un director artistic se cuvine să fie regizor de teatru și, mai mult, unul care este parte, prin creațiile sale, a identității artistice a teatrului.
Un director de teatru nu este un curator, un organizator de evenimente. El/ea este un artist creator care dă și susține direcția artistică a instituției. Pentru un timp. În toate țările cu teatru dezvoltat, directorii artistici sunt regizori. De creația lor și de numele lor se leagă o etapă din parcursul teatrului.
Din păcate, la noi există tendința de a numi la conducerea teatrelor persoane ce se numesc „manageri culturali”, iar această tendință va distruge teatrul românesc. Vor fi doar managerii și prietenii lor. O lume care se va rupe treptat, proces început de mai mulți ani, de „lumea bună” a teatrului european. Orgoliile și găștile vor sufoca dezvoltarea naturală, firească, sănătoasă a teatrului din România.
7 octombrie 2019
Un director de teatru trebuie să fie, de fapt, directorul artistic al teatrului. El trebuie să cunoască, în amănunt și cu precizie, cum funcționează un teatru și cum se face un spectacol de teatru.
Nu-i suficient să fii un manager ca să conduci un teatru. Sunt atâtea procese specifice, intime, tehnice și creative pe care trebuie să le cunoști din experiența directă și nu doar din cărți, discuții sau ca martor.
Un regizor de teatru, prin natura profesiei sale și a experienței, acoperă toate componentele artistice și tehnice, dar și conceptuale și culturale ale actului teatral. De aceea, un director artistic se cuvine să fie regizor de teatru și, mai mult, unul care este parte, prin creațiile sale, a identității artistice a teatrului.
Un director de teatru nu este un curator, un organizator de evenimente. El/ea este un artist creator care dă și susține direcția artistică a instituției. Pentru un timp. În toate țările cu teatru dezvoltat, directorii artistici sunt regizori. De creația lor și de numele lor se leagă o etapă din parcursul teatrului.
Din păcate, la noi există tendința de a numi la conducerea teatrelor persoane ce se numesc „manageri culturali”, iar această tendință va distruge teatrul românesc. Vor fi doar managerii și prietenii lor. O lume care se va rupe treptat, proces început de mai mulți ani, de „lumea bună” a teatrului european. Orgoliile și găștile vor sufoca dezvoltarea naturală, firească, sănătoasă a teatrului din România.
7 octombrie 2019
DIRECTORUL DE TEATRU
Un director de teatru trebuie să fie, de fapt, directorul artistic al teatrului. El trebuie să cunoască, în amănunt și cu precizie, cum funcționează un teatru și cum se face un spectacol de teatru.
Nu-i suficient să fii un manager ca să conduci un teatru. Sunt atâtea procese specifice, intime, tehnice și creative pe care trebuie să le cunoști din experiența directă și nu doar din cărți, discuții sau ca martor.
Un regizor de teatru, prin natura profesiei sale și a experienței, acoperă toate componentele artistice și tehnice, dar și conceptuale și culturale ale actului teatral. De aceea, un director artistic se cuvine să fie regizor de teatru și, mai mult, unul care este parte, prin creațiile sale, a identității artistice a teatrului.
Un director de teatru nu este un curator, un organizator de evenimente. El/ea este un artist creator care dă și susține direcția artistică a instituției. Pentru un timp. În toate țările cu teatru dezvoltat, directorii artistici sunt regizori. De creația lor și de numele lor se leagă o etapă din parcursul teatrului.
Din păcate, la noi există tendința de a numi la conducerea teatrelor persoane ce se numesc „manageri culturali”, iar această tendință va distruge teatrul românesc. Vor fi doar managerii și prietenii lor. O lume care se va rupe treptat, proces început de mai mulți ani, de „lumea bună” a teatrului european. Orgoliile și găștile vor sufoca dezvoltarea naturală, firească, sănătoasă a teatrului din România.
7 octombrie 2019
Un director de teatru trebuie să fie, de fapt, directorul artistic al teatrului. El trebuie să cunoască, în amănunt și cu precizie, cum funcționează un teatru și cum se face un spectacol de teatru.
Nu-i suficient să fii un manager ca să conduci un teatru. Sunt atâtea procese specifice, intime, tehnice și creative pe care trebuie să le cunoști din experiența directă și nu doar din cărți, discuții sau ca martor.
Un regizor de teatru, prin natura profesiei sale și a experienței, acoperă toate componentele artistice și tehnice, dar și conceptuale și culturale ale actului teatral. De aceea, un director artistic se cuvine să fie regizor de teatru și, mai mult, unul care este parte, prin creațiile sale, a identității artistice a teatrului.
Un director de teatru nu este un curator, un organizator de evenimente. El/ea este un artist creator care dă și susține direcția artistică a instituției. Pentru un timp. În toate țările cu teatru dezvoltat, directorii artistici sunt regizori. De creația lor și de numele lor se leagă o etapă din parcursul teatrului.
Din păcate, la noi există tendința de a numi la conducerea teatrelor persoane ce se numesc „manageri culturali”, iar această tendință va distruge teatrul românesc. Vor fi doar managerii și prietenii lor. O lume care se va rupe treptat, proces început de mai mulți ani, de „lumea bună” a teatrului european. Orgoliile și găștile vor sufoca dezvoltarea naturală, firească, sănătoasă a teatrului din România.
7 octombrie 2019
DIRECTORUL DE TEATRU
Un director de teatru trebuie să fie, de fapt, directorul artistic al teatrului. El trebuie să cunoască, în amănunt și cu precizie, cum funcționează un teatru și cum se face un spectacol de teatru.
Nu-i suficient să fii un manager ca să conduci un teatru. Sunt atâtea procese specifice, intime, tehnice și creative pe care trebuie să le cunoști din experiența directă și nu doar din cărți, discuții sau ca martor.
Un regizor de teatru, prin natura profesiei sale și a experienței, acoperă toate componentele artistice și tehnice, dar și conceptuale și culturale ale actului teatral. De aceea, un director artistic se cuvine să fie regizor de teatru și, mai mult, unul care este parte, prin creațiile sale, a identității artistice a teatrului.
Un director de teatru nu este un curator, un organizator de evenimente. El/ea este un artist creator care dă și susține direcția artistică a instituției. Pentru un timp. În toate țările cu teatru dezvoltat, directorii artistici sunt regizori. De creația lor și de numele lor se leagă o etapă din parcursul teatrului.
Din păcate, la noi există tendința de a numi la conducerea teatrelor persoane ce se numesc „manageri culturali”, iar această tendință va distruge teatrul românesc. Vor fi doar managerii și prietenii lor. O lume care se va rupe treptat, proces început de mai mulți ani, de „lumea bună” a teatrului european. Orgoliile și găștile vor sufoca dezvoltarea naturală, firească, sănătoasă a teatrului din România.
7 octombrie 2019
Un director de teatru trebuie să fie, de fapt, directorul artistic al teatrului. El trebuie să cunoască, în amănunt și cu precizie, cum funcționează un teatru și cum se face un spectacol de teatru.
Nu-i suficient să fii un manager ca să conduci un teatru. Sunt atâtea procese specifice, intime, tehnice și creative pe care trebuie să le cunoști din experiența directă și nu doar din cărți, discuții sau ca martor.
Un regizor de teatru, prin natura profesiei sale și a experienței, acoperă toate componentele artistice și tehnice, dar și conceptuale și culturale ale actului teatral. De aceea, un director artistic se cuvine să fie regizor de teatru și, mai mult, unul care este parte, prin creațiile sale, a identității artistice a teatrului.
Un director de teatru nu este un curator, un organizator de evenimente. El/ea este un artist creator care dă și susține direcția artistică a instituției. Pentru un timp. În toate țările cu teatru dezvoltat, directorii artistici sunt regizori. De creația lor și de numele lor se leagă o etapă din parcursul teatrului.
Din păcate, la noi există tendința de a numi la conducerea teatrelor persoane ce se numesc „manageri culturali”, iar această tendință va distruge teatrul românesc. Vor fi doar managerii și prietenii lor. O lume care se va rupe treptat, proces început de mai mulți ani, de „lumea bună” a teatrului european. Orgoliile și găștile vor sufoca dezvoltarea naturală, firească, sănătoasă a teatrului din România.
7 octombrie 2019
Recomandăm citirea blog-ului pe laptop sau PC!
În acest format nu sunt vizibile toate articolele.
În acest format nu sunt vizibile toate articolele.
Recomandăm citirea blog-ului pe laptop sau PC!
În acest format nu sunt vizibile toate articolele.
În acest format nu sunt vizibile toate articolele.
ELIPSA 70
Am văzut aseară online de la Schaubühne „Bacantele” lui Euripide în regia lui Klaus-Michael Grüber.
Am realizat, privind acest vestit spectacol, că teatrului românesc îi lipsesc cel puțin 30 de ani din evoluția și istoria teatrală europeană. Mai ales perioada de la sfârșitul anilor 60 și anii 70 care au marcat o profundă cotitură în modalitățile de abordare a spectacolului de teatru în absolut toate componentele lui. Ne lipsesc decisiv acei ani.
În afară de câțiva regizori care au avut posibilitatea și interesul să vizioneze casete video și să citească reviste de teatru din străinătate, producțiile teatrale ale acelor ani nu au existat pentru noi care urmam o cale paralelă, cu unele spectacole remarcabile, dar rupți total de frământările artistice ale creatorilor de teatru europeni. E ca și cum ne-am trăit anii adolescenței la casa de copii.
Lipsa acestei perioade a marcat, zic eu, profund traseul teatrului românesc. Regizorii, actorii, scenografii, criticii și mai ales spectatorii nu au trăit și consumat acei ani spectaculoși, violenți, controversați. Iar acest lucru s-a simțit evident după anii 90, dar se simte adesea și acum când mulți ne mirăm și avem revelații și extazieri în fața unor spectacole autohtone.
2 aprilie 2020
Am văzut aseară online de la Schaubühne „Bacantele” lui Euripide în regia lui Klaus-Michael Grüber.
Am realizat, privind acest vestit spectacol, că teatrului românesc îi lipsesc cel puțin 30 de ani din evoluția și istoria teatrală europeană. Mai ales perioada de la sfârșitul anilor 60 și anii 70 care au marcat o profundă cotitură în modalitățile de abordare a spectacolului de teatru în absolut toate componentele lui. Ne lipsesc decisiv acei ani.
În afară de câțiva regizori care au avut posibilitatea și interesul să vizioneze casete video și să citească reviste de teatru din străinătate, producțiile teatrale ale acelor ani nu au existat pentru noi care urmam o cale paralelă, cu unele spectacole remarcabile, dar rupți total de frământările artistice ale creatorilor de teatru europeni. E ca și cum ne-am trăit anii adolescenței la casa de copii.
Lipsa acestei perioade a marcat, zic eu, profund traseul teatrului românesc. Regizorii, actorii, scenografii, criticii și mai ales spectatorii nu au trăit și consumat acei ani spectaculoși, violenți, controversați. Iar acest lucru s-a simțit evident după anii 90, dar se simte adesea și acum când mulți ne mirăm și avem revelații și extazieri în fața unor spectacole autohtone.
2 aprilie 2020