Caragiale CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA
înapoi la/back to SPECTACOLE
© Adrian Roman 2018
Conul Leonida Gabriel Tudorin
Efimiţa Lidia Stratulat
Safta Ada Ştef
(Hariclea Nicolau - 2004)
cu un prolog din textele politice
ale lui Caragiale alese
de Adrian Roman şi intitulat
POLITICA ZILII
interpretat de
Cătălin Vieru
(Remus Vlăsceanu - 2004)
Scenografia
Ileana Mihăescu şi Adrian Roman
Regia
Adrian Roman
premiera martie 2004
reluare februarie 2010
Teatrul Anton Pann - Râmnicu Vâlcea
Piteşti: 20 - 26 noiembrie 2004 - Diplomă de excelenţă la Festivalul Naţional al Studiourilor de Teatru.
Piteşti: 19 - 264 noiembrie 2010 - Premiul pentru cea mai bună scenografie: Adrian Roman şi Ileana Mihăescu la Festivalul Naţional al Studiourilor de Teatru.
Efimiţa Lidia Stratulat
Safta Ada Ştef
(Hariclea Nicolau - 2004)
cu un prolog din textele politice
ale lui Caragiale alese
de Adrian Roman şi intitulat
POLITICA ZILII
interpretat de
Cătălin Vieru
(Remus Vlăsceanu - 2004)
Scenografia
Ileana Mihăescu şi Adrian Roman
Regia
Adrian Roman
premiera martie 2004
reluare februarie 2010
Teatrul Anton Pann - Râmnicu Vâlcea
Piteşti: 20 - 26 noiembrie 2004 - Diplomă de excelenţă la Festivalul Naţional al Studiourilor de Teatru.
Piteşti: 19 - 264 noiembrie 2010 - Premiul pentru cea mai bună scenografie: Adrian Roman şi Ileana Mihăescu la Festivalul Naţional al Studiourilor de Teatru.
Oana Borş
Teatrul azi, nr. 4-5/2004
Ultima premieră a Teatrului "Anton Pann" a fost un Caragiale: Conul Leonida faţă cu Reacţiunea, cu un prolog din articolele politice ale autorului.
Textele caragialiene au avut din punct de vedere al exegezei literare un parcurs diferit, de la aprecierea lui Delavrancea că scriitorul este "zolist, naturalistul nostru prin excelenţă", la atitudini actuale reconsiderate, ce punctează modernismul operei lui Caragiale. Tot astfel, decriptările spectacologice de astăzi actualizează, filosofează, caută subsensuri în sensuri, unele susţinute, altele la voia falsei nevoi de originalitate. În acest "bâlci" al interpretărilor, transpunerea scenică a piesei Conul Leonida faţă cu Reacţiunea, realizată de Adrian Roman, se situează de partea "conservatorilor". Regizorul analizează textul la nivel de relaţie, încercând să refacă atmosfera epocii, însă cu un firesc şi o simplitate extrem de binevenită şi revigorantă.
El reconstruieşte spaţiul familial al lui Leonida dându-i un iz patriarhal. Aici posibilele acţiuni revoluţionare nu sunt decât modalitatea de a transforma cotidianul în amăgirea unei existenţe dinamice, implicate, pentru Leonida, iar pentru Efimiţa, ca rezoneur, încercarea ei de a egala în interes viaţa "spirituală" a soţului. Ea vrea să-i intre în voie, fiind mereu gata să recunoască cu supunere şi împăcare inferioritatea ei, însă eşecul supoziţiilor lui Leonida devine "marele" ei război casnic câştigat. Sfinţenia cu care sunt păstrate iluziile rezidă din grija cu care Efimiţa împachetează şi leagă cu multă grijă ziarele. De fapt, adevărata lor existenţă este formată din stereotipuri, din lucruri mărunte, din pasiuni mici . Este ritualul pregătirii de culcare, al plăcerii degustării murăturilor, astfel încât celălalt să nu vadă. Al micii gelozii a Efimiţei (de data aceasta mult mai tânără decât Leonida) faţă de răposata soţie, a cărei fotografie este încă prezentă în casă, e adevărat, pe partea cealaltă a tabloul lui Garibaldi. O lume plauzibilă, făcută din firimiturile unei zile obişnuite, ce descoperă un univers limitat. Gabriel Tudorin în Leonida construieşte un personaj rabelaisian, extrem de expresiv, "pofta" lui manifestându-se prin plăcerea amplificării lucrurilor, prin savoarea trăirii evenimentelor. Personalitatea lui scenică impresionează plăcut şi dă senzaţia ocupării întregului spaţiu. Îl secundează Lidia Stratulat (Efimiţa), o prezenţă "corectă", şi Hariclea Nicolau (Safta) cu o apariţiei "de culoare", pe amploit-ul personajului.
Teatrul azi, nr. 4-5/2004
Ultima premieră a Teatrului "Anton Pann" a fost un Caragiale: Conul Leonida faţă cu Reacţiunea, cu un prolog din articolele politice ale autorului.
Textele caragialiene au avut din punct de vedere al exegezei literare un parcurs diferit, de la aprecierea lui Delavrancea că scriitorul este "zolist, naturalistul nostru prin excelenţă", la atitudini actuale reconsiderate, ce punctează modernismul operei lui Caragiale. Tot astfel, decriptările spectacologice de astăzi actualizează, filosofează, caută subsensuri în sensuri, unele susţinute, altele la voia falsei nevoi de originalitate. În acest "bâlci" al interpretărilor, transpunerea scenică a piesei Conul Leonida faţă cu Reacţiunea, realizată de Adrian Roman, se situează de partea "conservatorilor". Regizorul analizează textul la nivel de relaţie, încercând să refacă atmosfera epocii, însă cu un firesc şi o simplitate extrem de binevenită şi revigorantă.
El reconstruieşte spaţiul familial al lui Leonida dându-i un iz patriarhal. Aici posibilele acţiuni revoluţionare nu sunt decât modalitatea de a transforma cotidianul în amăgirea unei existenţe dinamice, implicate, pentru Leonida, iar pentru Efimiţa, ca rezoneur, încercarea ei de a egala în interes viaţa "spirituală" a soţului. Ea vrea să-i intre în voie, fiind mereu gata să recunoască cu supunere şi împăcare inferioritatea ei, însă eşecul supoziţiilor lui Leonida devine "marele" ei război casnic câştigat. Sfinţenia cu care sunt păstrate iluziile rezidă din grija cu care Efimiţa împachetează şi leagă cu multă grijă ziarele. De fapt, adevărata lor existenţă este formată din stereotipuri, din lucruri mărunte, din pasiuni mici . Este ritualul pregătirii de culcare, al plăcerii degustării murăturilor, astfel încât celălalt să nu vadă. Al micii gelozii a Efimiţei (de data aceasta mult mai tânără decât Leonida) faţă de răposata soţie, a cărei fotografie este încă prezentă în casă, e adevărat, pe partea cealaltă a tabloul lui Garibaldi. O lume plauzibilă, făcută din firimiturile unei zile obişnuite, ce descoperă un univers limitat. Gabriel Tudorin în Leonida construieşte un personaj rabelaisian, extrem de expresiv, "pofta" lui manifestându-se prin plăcerea amplificării lucrurilor, prin savoarea trăirii evenimentelor. Personalitatea lui scenică impresionează plăcut şi dă senzaţia ocupării întregului spaţiu. Îl secundează Lidia Stratulat (Efimiţa), o prezenţă "corectă", şi Hariclea Nicolau (Safta) cu o apariţiei "de culoare", pe amploit-ul personajului.
POLITICA ZILLI
Cătălin Vieru
Cătălin Vieru