Jennifer Johnston APROAPE DE BABILON
înapoi la/back to SPECTACOLE
© Adrian Roman 2018
Alec ADRIAN DAMIAN
Jerry PAUL SPRÎNCENATU
Mama lui Alec WILHELMINA CÂTA
Maiorul Glendinning PETRIŞOR STAN
Bennet, ofițer DAN IVĂNESEI
Sergent Barry FLORIN GEO PANĂ
Scenogranafia:
MIRIAM GEORGETTE MIHAIL şi ADRIAN ROMAN
Traducerea, ilustraţia muzicală şi regia:
ADRIAN ROMAN
Premieră naţională: 7 aprilie 2001
Teatrul Alexandru Davila - Piteşti
Jerry PAUL SPRÎNCENATU
Mama lui Alec WILHELMINA CÂTA
Maiorul Glendinning PETRIŞOR STAN
Bennet, ofițer DAN IVĂNESEI
Sergent Barry FLORIN GEO PANĂ
Scenogranafia:
MIRIAM GEORGETTE MIHAIL şi ADRIAN ROMAN
Traducerea, ilustraţia muzicală şi regia:
ADRIAN ROMAN
Premieră naţională: 7 aprilie 2001
Teatrul Alexandru Davila - Piteşti
MARIANA CIOLAN
revista Teatrul azi, nr. 5-6-7/2001
Nu cu multă vreme în urmă, la Editura UNITEXT apărea un volum de Teatru irlandez. Demersul are certa virtute de a lărgi sfera de interes asupra unei literaturi ce s-a impus prin uriaşe nume ca James Joyce şi, pentru a ne referi strict la dramaturgie, George Bernard Shaw ori Samuel Beckett. Lucrul este dovedit şi de ecoul... rapid în lumea oamenilor de teatru, un spectacol precum cel al lui Vlad Massaci cu Uşa închisă de Graham Reid, la Piatra Neamţ, nefiind "străin" de aceasta ediţie.
Şi, iată, recent, o alta "propunere" a cărţii este transpusă pe scenă de chiar traducător, regizorul Adrian Roman. Este vorba de piesa lui Jennifer Johnston Aproape de Babilon, ce a avut premiera pe scena Teatrului "Alexandru Davila" din Piteşti. Cum marturisea şi cu acel prilej, Adrian Roman s-a simţit atras, înca de la "lucrul cu textul" autoarei (deţinatoarea unor importante premii literare în Irlanda şi Anglia), de încrucişarea în piesa a mai multor teme care, deşi îşi află sorgintea în diferite planuri ale realitaţii si spiritualitaţii irlandeze, pot fi emblematice pentru o arie mai largă a lumii actuale: intoleranţa etnică şi religioasă, tulburarea raportului de valori pe acest fond, dar şi al razboiului care potenţează şi precipita răbufnirile. Departe de a fi o scriere "tezistă", piesa sondează stări, trăiri ce ţin de condiţia umana în general, şi tocmai acest lucru este pus în lumina de spectacolul piteştean. În centrul ei stau Alec şi prietenia lui pentru Jerry, de condiţie mai modesta. Prietenie "interzisă" de mama lui, "femeie care ştie cum să se facă ascultată", prietenie "refuzată" de logica gradaţilor şi a războiului unde tânarul se înroleaza între voluntarii anului 1914.
Tânarul Alec, care apare debusolat si slab în ochii celorlalţi, care nu înţelege "virilitatea" de tip cazon (traind şi criza "absenţei tatălui"), îţi va asuma însa bărbăţia actului. El va apăsa pe tragaciul pistolului pus la tâmpla prietenului pe care-l aştepta plutonul de execuţie.
Adrian Roman construieşte împreuna cu Miriam Georgette Mihail un decor consonant cu structura contrapunctica a textului (alternanţa pasajelor narativmeditative, când eroul îşi cheama amintirile, cu secvenţe în care rememorările prind contur). Aici pot coexista, ca în planul memoriei afective, si pianul mamei - copilaria pierduta si tranşeele -, realitatea agresivă a frontului si carcera militara - locul salvarii prietenului şi al eliberării sale, sugestiile de glisare pe axa timpului fiind accentuate de ecleraj (destul de previzibil), dar şi de inserţii muzicale din folclorul irlandez şi autori clasici, creatoare de tensiune. Dintre interpreţi, în genere întruchipându-şi credibil personajele, se impune o menţiune aparte pentru protagonist (Adrian Damian) şi Paul Sprîncenatu (Jerry). Cei doi tineri, membri ai trupei piteştene, oferă nu puţine momente de "poezie" a candorii copilariei şi adolescenţei, de bucurie dezlanţuită a vieţii, în bună masură construind o relaţie încarcată de emoţie într-un spectacol care, fără ostentaţie, degajă adevărul şi taina vieţii.
revista Teatrul azi, nr. 5-6-7/2001
Nu cu multă vreme în urmă, la Editura UNITEXT apărea un volum de Teatru irlandez. Demersul are certa virtute de a lărgi sfera de interes asupra unei literaturi ce s-a impus prin uriaşe nume ca James Joyce şi, pentru a ne referi strict la dramaturgie, George Bernard Shaw ori Samuel Beckett. Lucrul este dovedit şi de ecoul... rapid în lumea oamenilor de teatru, un spectacol precum cel al lui Vlad Massaci cu Uşa închisă de Graham Reid, la Piatra Neamţ, nefiind "străin" de aceasta ediţie.
Şi, iată, recent, o alta "propunere" a cărţii este transpusă pe scenă de chiar traducător, regizorul Adrian Roman. Este vorba de piesa lui Jennifer Johnston Aproape de Babilon, ce a avut premiera pe scena Teatrului "Alexandru Davila" din Piteşti. Cum marturisea şi cu acel prilej, Adrian Roman s-a simţit atras, înca de la "lucrul cu textul" autoarei (deţinatoarea unor importante premii literare în Irlanda şi Anglia), de încrucişarea în piesa a mai multor teme care, deşi îşi află sorgintea în diferite planuri ale realitaţii si spiritualitaţii irlandeze, pot fi emblematice pentru o arie mai largă a lumii actuale: intoleranţa etnică şi religioasă, tulburarea raportului de valori pe acest fond, dar şi al razboiului care potenţează şi precipita răbufnirile. Departe de a fi o scriere "tezistă", piesa sondează stări, trăiri ce ţin de condiţia umana în general, şi tocmai acest lucru este pus în lumina de spectacolul piteştean. În centrul ei stau Alec şi prietenia lui pentru Jerry, de condiţie mai modesta. Prietenie "interzisă" de mama lui, "femeie care ştie cum să se facă ascultată", prietenie "refuzată" de logica gradaţilor şi a războiului unde tânarul se înroleaza între voluntarii anului 1914.
Tânarul Alec, care apare debusolat si slab în ochii celorlalţi, care nu înţelege "virilitatea" de tip cazon (traind şi criza "absenţei tatălui"), îţi va asuma însa bărbăţia actului. El va apăsa pe tragaciul pistolului pus la tâmpla prietenului pe care-l aştepta plutonul de execuţie.
Adrian Roman construieşte împreuna cu Miriam Georgette Mihail un decor consonant cu structura contrapunctica a textului (alternanţa pasajelor narativmeditative, când eroul îşi cheama amintirile, cu secvenţe în care rememorările prind contur). Aici pot coexista, ca în planul memoriei afective, si pianul mamei - copilaria pierduta si tranşeele -, realitatea agresivă a frontului si carcera militara - locul salvarii prietenului şi al eliberării sale, sugestiile de glisare pe axa timpului fiind accentuate de ecleraj (destul de previzibil), dar şi de inserţii muzicale din folclorul irlandez şi autori clasici, creatoare de tensiune. Dintre interpreţi, în genere întruchipându-şi credibil personajele, se impune o menţiune aparte pentru protagonist (Adrian Damian) şi Paul Sprîncenatu (Jerry). Cei doi tineri, membri ai trupei piteştene, oferă nu puţine momente de "poezie" a candorii copilariei şi adolescenţei, de bucurie dezlanţuită a vieţii, în bună masură construind o relaţie încarcată de emoţie într-un spectacol care, fără ostentaţie, degajă adevărul şi taina vieţii.
Adrian Damian / Alec